plâns și scotea sunete blânde, de somnolență, în somn. Fața îi era roșie de frig. Un pumn mic ieșise de sub pătură și se sprijinea pe cămașa mea.
Mi-am imaginat de sute de ori că îl întâlnesc pe fiul meu în timpul zborului spre casă.
Mi-am imaginat-o pe Maya, zâmbind în ciuda epuizării, stând în prag. M-am imaginat ținându-l pe Liam în brațe în timp ce mama plângea și Chloe făcea fotografii. Mi-am imaginat căldură, mâncare, râsete și orașul de afară, numărând invers până la miezul nopții.
În schimb, corpul
