în acele clipe: oameni prinși de vreme, fără mijloc să-și continue drumul, așteptând ajutor într-o tăcere apăsătoare, luminile mașinilor lor palide printre stropii de ploaie.
Am încetinit, am oprit, am coborât din cabina TIR-ului. Nu a fost un act epic, nu a fost o scenă forțată — doar un gest firesc, cum s-au petrecut atâtea altele în cei aproape douăzeci de ani pe șosele.
Am ajutat oamenii să-și repare cât de cât situația, să-și liniștească tremuratul cauzat de ploaie și de oboseală, să-și găsească o direcție de urmat. Am făcut ceea
