atât de simplu avea să-mi schimbe viața.
Era sfârșitul lui octombrie.
Mă întorceam din Germania.
Aveam marfa descărcată și mergeam spre casă.
Ploua atât de tare încât ștergătoarele abia făceau față, urma unui ritm obosit și neîntrerupt pe parbriz.
Tunetele răsunau, amplificând senzația că totul se grăbește spre o escaladă a furtunii.
În acel context, drumul devenea un loc unde orice mic obstacol putea părea imens.
Și totuși, la marginea acelei nopți, am întâlnit o familie rămasă în drum.
Nu voi încerca să portretizez mai mult decât mi s-a dezvăluit
