Într-o duminică după-amiază, toate cele trei fete s-au întors acasă.
Casa a devenit din nou gălăgioasă.
Au fost certuri pe tema mâncării.
Cineva și-a uitat pantofii pe hol.
Cineva s-a plâns de Wi-Fi.
Cineva a furat ultima felie de tort.
Noah stătea în bucătărie și îi asculta.
El a zâmbit.
Timp de douăzeci și doi de ani, acest zgomot reprezentase responsabilitatea.
Acum reprezenta altceva.
Acasă.
Emma a intrat în bucătărie.
„De ce zâmbești?”
“Nimic.”
„Ești ciudat.” or „Ești ciudat.”
„Așa mi s-a spus.”
Ea l-a îmbrățișat.
Apoi a intrat Lily.
