mă oprească.
Am citit cu inima bătând atât de tare, încât mă temeam că voi leșina.
Pentru că povestea pe care am purtat-o timp de zece ani s-a fisurat într-o clipă.
Își cerea iertare nu pentru o aventură, ci pentru că nu m-a protejat. Pentru că nu a știut cum să-mi spună adevărul fără să mă rănească.
Scria despre apelurile pe care le închidea. Despre serile petrecute în mașină, sub blocul meu, plecând de fiecare dată. Despre rușine.
„Am pierdut-o”, scrisese. „Și nu știu cum să o aduc înapoi fără
