nu mi-ai cerut pur și simplu voie?
Daniel a început să plângă.
În douăzeci de ani îl văzusem plângând doar de două ori.
— Pentru că prima dată mi-a fost frică să nu spui nu.
Am simțit ceva rece în piept.
— Mi-a fost rușine să recunosc ce făcusem. Cu fiecare an devenea mai greu să-ți spun adevărul.
— Așa că ai continuat să decizi în locul meu.
— Te-am rugat să te oprești.
— Am plâns în scaunul acela.
— Fiica noastră te-a întrebat de ce faci asta.
— Atunci să nu-mi spui că ai făcut-o
