câteva săptămâni mai târziu.
M-am așezat pe podea.
Înțelegeam promisiunea.
Dar asta nu explica ceva esențial.
De ce fără acordul meu?
De ce douăzeci de ani de minciuni?
Telefonul meu a sunat.
— Laura, am aflat de Daniel. Cum este?
— Marta, am găsit fotografiile Annei.
— Atunci cred că a venit timpul, a spus ea.
O oră mai târziu, Marta a încuiat ușa salonului și a tras jaluzelele.
Apoi a intrat în camera din spate.
S-a întors cu o cutie mare din lemn.
A pus-o în fața mea.
— Daniel mi-a cerut să
