Într-o după-amiază, stăteam împreună în bucătărie când a început să fredoneze o melodie.
Am scăpat ceașca din mână.
Era cântecul pe care mi-l cânta când eram copil.
M-a privit câteva secunde.
Apoi ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Îl cântam unei fetițe.
Mi-am acoperit gura.
Atunci am îmbrățișat-o.
De data aceea, m-a îmbrățișat și ea.
Iar în seara aceea i-am cerut iertare lui Luca.
Nu doar pentru felul în care o privisem pe mama.
Ci pentru omul în care mă transformasem.
El mi-a strâns mâna.
— Dacă aș fi chemat-o pe
