să mă doară. „Ai copii?” A zâmbit printre lacrimi. „Două fiice.” Am râs în ciuda mea. Maria ar fi adorat asta. „Și eu am o fiică.” „Știu.” A ezitat. „Crezi că va fi de acord să mă întâlnească?”
M-am uitat spre aleea din parc. „Ioana a suferit mult după moartea mamei sale.” „Înțeleg.” „Dar are o inimă bună.”
În acel moment, mi-am scos telefonul. Am format numărul fiicei mele. Mi-a răspuns după câteva secunde. „Tată? Ești bine?” M-am uitat la Sofia. Avea aceeași expresie înspăimântată ca și mine. „Nu”, am
