a tușit. Cineva a cumpărat cartofi. Viața a mers mai departe. Băieții au continuat să vină. Vara, toamna, iarna. Antonina le punea în pachet mămăligă, ouă fierte, uneori o felie de carne. Nu mult, dar cald.
Le spunea să se spele pe mâini, să nu lipsească de la școală. Nici nu știa unde învață, dar știa sigur că învață. Se vedea după cum vorbeau. Într-o primăvară, n-au mai apărut. Zilele au trecut. O săptămână. Două. Antonina se uita mereu spre capătul pieței, cu un nod în gât. Își spunea că
