acum ai o pistă.” Cu acea bucată de hârtie împăturită în buzunar, m-am întors în Franța și am luat o decizie. Îl aveam să-l găsesc.
Nu conta cât timp dura sau la câte uși trebuia să bat. Fiul meu exista undeva și nu aveam de gând să mor fără să încerc. Căutarea a durat aproape douăzeci de ani: douăzeci de ani de scrisori fără răspuns, douăzeci de ani de bătăi la ușile autorităților, care se uitau la mine ca și cum aș fi fost nebună.
Timp de douăzeci de ani,
