Pentru prima dată după treisprezece ani, pereții mei au auzit vocea copilului meu.
Au urmat luni grele. Mara nu s-a vindecat peste noapte. Se speria la zgomote, se trezea noaptea, își cerea scuze pentru lucruri mărunte. Anaya învăța să fie copil fără să vorbească în șoaptă. Eu învățam să nu pun prea multe întrebări și să le iubesc pe amândouă cu răbdare.
Banii din cont au rămas aproape neatinși. Nu mai aveau aceeași greutate. Înainte îi priveam ca pe o dovadă că fata mea trăiește bine. Acum știam că fuseseră
