a dispărea.”
Diana întinse mâna peste masă.
„Acum înțelegi.”
Noah s-a uitat la mâna ei.
Apoi la ea.
“Da.”
Epilog: Bărbatul care în sfârșit a venit acasă
La ani de la absolvire, Noah a păstrat scrisoarea într-un sertar de lângă pat.
Devenise fragilă odată cu trecerea timpului.
Hârtia se înmuiase la margini.
Cerneala se decolorase puțin.
Dar nu l-a aruncat niciodată.
Ori de câte ori viața devenea dificilă, o deschidea.
Nu pentru că avea nevoie să-și amintească ce făcuse.
Trebuia să-și amintească ce îl învățaseră fetele.
Iubirea nu se măsoară
