este cel care s-a ocupat de cheltuielile de înmormântare.
De menționat mai este faptul că ajutorul se acordă inclusiv în cazul decesului unei persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la 3 ani (sau 7 ani în cazul copilului cu handicap), precum și pentru un membru de familie al acesteia, dacă înainte de intrarea în concediu persoana era asigurată. Trebuie precizat că majorarea se acordă doar cererilor depuse începând cu data de 30 martie.
Suma de 4.596 de lei se va