ațintită în pământ, ca și cum nu s-ar fi putut uita la mine.
Când m-am întors în cameră, Ryan nu zâmbea.
„Ryan? Ce s-a întâmplat?”
Și-a ridicat capul.
Fața lui nu exprima nervozitate. Era mai apăsătoare decât atât.
Ca și cum ar fi cărat ceva ani de zile și tocmai ar fi ajuns la punctul de epuizare.
„Îmi pare rău. E timpul să știi adevărul. Ar fi trebuit să-ți spun mai devreme. Nu vreau să încep căsnicia noastră cu vinovăție.”
„Mă sperii. Ce vrei să spun?”
Ryan s-a uitat la
