A zâmbit în ciuda lui însuși.
Era primul zâmbet sincer pe care îl simțise în ultimele zile.
„Ce mai faci?”, a întrebat el.
„Sunt bine.” or „Sunt bine.”
El știa răspunsul acela.
Era același răspuns pe care îl dădeau oamenii atunci când adevărul era prea complicat pentru a încăpea într-o propoziție.
“Și tu?”
Noe și-a privit mâinile.
Erau mai în vârstă acum.
Aceleași mâini care odinioară purtaseră trei bebeluși deodată erau aspre de la anii de reparat uși sparte, instalat rafturi, descărcat cutii și făcut orice muncă necesară pentru a-și
